Vorbirea fluierată azi: Silbo Gomero, Kuşköy și Antia

Generated by DALL·E

Imaginează-ți un șuierat prelung, care se rostogolește peste dealuri și hăuri. Sună ca un semnal, dar, de fapt, e o frază întreagă. În câteva colțuri ale lumii, fluieratul încă servește drept mijloc de comunicare — nu un cod de gesturi, ci vorbire adevărată, capabilă să ducă sens, intonație și chiar emoție.

După cum remarcă publicația Turistas, această practică s-a conturat cu mult înaintea telefoanelor. În munți, păduri și așezări răsfirate, strigătul se stinge repede. Fluierul, dimpotrivă, călătorește ușor — se aude pe kilometri, peste văi și prin desișuri.

Cum funcționează vorbirea fluierată

Limbile fluierate nu sunt idiomuri separate; sunt o modalitate specială de a transmite vorbirea obișnuită. Oamenii nu trimit doar semnale, ci compun propoziții, redând ritmul și intonația cu ajutorul șuieratului.

Pentru o ureche neantrenată, pare o ghicitoare. Pentru cei formați în acest mediu, sensul se desprinde limpede din sunet. Cuvintele devin melodie, iar înțelesul e purtat nu de litere, ci de înălțime și timbru — dovadă că uneori urechea poate „citi” la fel de bine ca ochiul.

Unde mai trăiește fluieratul

Unul dintre cele mai cunoscute exemple este La Gomera, în Insulele Canare ale Spaniei. Acolo, Silbo Gomero este o formă fluierată a limbii spaniole. Păstorii l-au dezvoltat pentru a vorbi peste râpe adânci și un relief frânt, plin de rupturi.

În timp, Silbo Gomero a devenit un pilon al culturii locale. Se predă în școli, iar aproximativ 22.000 de insulari înțeleg măcar parțial sistemul. Unii îl stăpânesc fluent și poartă discuții întregi în șuierături.

O tradiție asemănătoare dăinuie în Turcia, în satul Kuşköy, al cărui nume se traduce Satul Păsărilor. Localnicii numesc vorbirea fluierată limba păsărilor. Tinerii o folosesc mai rar în viața de zi cu zi, dar generația vârstnică își amintește încă să-și modeleze gândurile în fraze fluierate.

Pe insula grecească Eubeea, în satul Antia, un mic grup păstrează și el această deprindere rară. Cercetători de la University College London studiază vorbirea fluierată locală, o înregistrează și o analizează pentru a o documenta și proteja.

Când o limbă a fost aproape să dispară

Nu toate tradițiile au rezistat. În satul Aas, în sudul Franței, în Pirinei, a existat cândva o limbă fluierată folosită de păstori. După moartea ultimei sale purtătoare, Anna Paiyas, care o vorbea fluent, limba a ajuns în pragul dispariției.

Chiar și așa, eforturile de salvare continuă. În 2024, pasionați au publicat online prima înregistrare audio a acestei vorbiri fluierate după mulți ani. A fost un semnal puternic al tradiției și a reaprins speranța unei renașteri — uneori, un singur fișier sonor poate ține vie o memorie.

De ce contează

Vorbirea fluierată e mai mult decât o curiozitate exotică; arată cât de maleabilă poate fi comunicarea umană. Când o comunitate e obișnuită s-o audă, sensul poate călători pe sunet, nu pe cuvinte.

Este și o filă de memorie culturală. În epoca tehnologiei și a mesajelor instant, aceste limbi amintesc de un timp în care oamenii se bazau pe voce, pe auz și pe ingeniozitate. Fără sprijin, se sting repede: tinerii pleacă, iar telefoanele lasă în plan secund orice alternativă. A le trata ca pe niște ciudățenii ar fi o miopie. Experiența din Insulele Canare sugerează că aducerea acestei vorbiri în sălile de clasă îi poate oferi o șansă reală la viață.