De ce ritualurile din Peru și Bolivia folosesc muzică, nu cacofonie

Generated by DALL·E

Interesul pentru îngrijirea de sine neconvențională este în creștere: unii aleg meditația, alții respirația conștientă, iar alții ritualuri străvechi. În acest decor, Peru și Bolivia se remarcă de multă vreme prin tradițiile șamanice și ceremoniile cu plante. De aici și întrebarea firească: există în aceste țări ritualuri în care vindecarea se sprijină pe zgomot — pe sunete ascuțite, haotice?

Muzica face parte din ritualuri. Dar nu e zgomotoasă

În Bolivia, poporul Kallawaya practică propriile forme de vindecare, care împletesc fitoterapia, tehnici de respirație, atingerea și muzica. UNESCO recunoaște aceste tradiții drept patrimoniu cultural imaterial. Muzica e într-adevăr parte din ritual, însă mizează pe ritmuri calme și repetitive, gândite să relaxeze și să adune atenția, nu să creeze tensiune sonoră.

În ceremoniile cu ayahuasca din Peru, șamanii cântă icaros, cântece speciale menite să îi ajute pe participanți să coboare mai adânc, să se simtă susținuți și să-și orienteze procesul interior. În practică, este un cânt melodic, intenționat — departe de orice ar semăna cu haosul sonor.

Principii similare ghidează ceremoniile cu cactusul San Pedro. Se folosesc cântece și instrumente tradiționale — tobe, fluiere. Ritualurile se desfășoară în aer liber, având ca scop restabilirea echilibrului interior și a armoniei cu lumea din jur.

Dar cu cacofonia cum rămâne?

S-ar putea presupune că, în locuri îndepărtate, există practici construite pe zgomot. La urma urmei, alte țări experimentează așa-numita terapie prin zgomot, cu gonguri, vibrații și chiar sunete dure, industriale. Totuși, în Peru și Bolivia astfel de rituri nu au fost documentate.

Analize ale ofertelor de ceremonii, publicații academice și materiale culturale din aceste țări nu menționează vindecarea prin cacofonie. Dimpotrivă, accentul e consecvent: sunetul, în ritual, ar trebui să liniștească și să călăuzească, nu să sperie sau să scoată omul din ritm. Semnalul e grăitor — și remarcabil de constant.

Există un studiu despre un grup care practică muzică și mișcare colectivă pentru a se acorda la vibrațiile naturii. Chiar și acolo, centrul de greutate rămâne pe coordonare și armonie, nu pe o revărsare dezordonată de sunete.

De ce contează

În Peru și Bolivia, muzica din cadrul unui ritual nu e un accesoriu, ci poartă sens. Prin cântec, oamenii consideră că se transmite energie, se întemeiază o legătură cu spiritele naturii și se atinge o stare de calm. Orice ar rupe această stare, inclusiv zgomotul tăios și cacofonia, pur și simplu nu se potrivește cu logica tradițională a vindecării.

Folosirea zgomotului ca instrument terapeutic pare mai acasă în contexte urbane sau occidentale. În Anzi, accentul rămâne pe liniște, pe mediul natural și pe vocea umană.

Se poate schimba asta?

Nu poate fi exclus ca, în timp, să apară forme ritualice noi. Oamenii călătoresc, împărtășesc experiențe și testează practici preluate din culturi diferite. Poate că cineva explorează deja sunetul într-un alt fel, dar încă nu există dovezi confirmate. La acest moment, nu sunt semnalate ritualuri care să folosească cacofonia în Peru sau Bolivia.