Lago‑Naki în Adîghea: ghid de trasee, doline și panorame

Generated by DALL·E

Drumul spre munții Adîghei începe previzibil: asfalt neted, un indicator spre Peștera Bolșaia Azișskaia, drumeți cu rucsaci. Apoi, după o curbă, asfaltul dispare, iar urcușul se încolăcește printre pereți de stâncă. Abia atunci începe cu adevărat mersul peste Lago‑Naki — un platou învăluit în legende, unde priveliștile trezesc ceva străvechi.

De la trecătoare la Stânca Utiug și pajiștile de aur ale Abadzekhilor

Trecătoarea Aziș îi întâmpină cu aer răcoros și pădure deasă. De aici, poteca urcă spre Stânca Utiug, un pinten stâncos desprins de platoul Lago‑Naki de adânca vale a Kurdzhipsului. Pentru Abadzekhi, cel mai numeros trib adîg, locurile erau o comoară: pășuni alpine care hrăneau turme întinse. Ideea de a le transforma în domenii princiare nici nu intra în discuție — pământul era de obște.

Contrastul dintre două versante alăturate lovește din prima: unul scăldat în soare, îmbrăcat în pajiști până la limbile de zăpadă care se încăpățânează să rămână; celălalt cufundat în umbra pădurii dese.

Grota Însorită și panoramele Lago‑Naki

Dacă mai urmezi puțin muchia, poteca te scoate la Grota Însorită, un arc natural prin care curge lumina zilei. Uscată și călduroasă, deschide ca o ramă o vedere curată spre platou — un tablou făcut de natură. Mai jos apar standuri improvizate cu caș adîg, pensiuni mici, construcții noi și un șir constant de mașini. Toate duc spre punctul de control al Rezervației Biosferice a Caucazului.

Rezervația Lago‑Naki: un peisaj UNESCO

Din 1992, Lago‑Naki se află în zona de protecție a Rezervației Caucazului. În 1999, Caucazul de Vest a intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Accesul în rezervație costă 300 de ruble pe zi. Răsplata e pe măsură: zeci de kilometri de pajiști montane întinse peste păduri, ca o insulă ridicată în aer.

Toamna e mai domoală decât vara, dar sezonul verde se impune prin iarbă de smarald și petice de flori. În depărtare se ridică vârfurile puternice Abadzesh, Oshten și Fisht. Ghețarii lor coboară surprinzător de jos — clima pare blândă, dar iernile încărcate de zăpadă își pun amprenta.

Legendarul Traseu 30 și o potecă de weekend

Celebrul Traseu nr. 30 — Peste munți spre mare — taie platoul, o potecă gândită încă din 1949. Varianta clasică începe în Guzeripl și se încheie la Dagomys, cam două săptămâni de mers pe jos. Variantele scurte permit să parcurgi o porțiune în câteva zile. Pentru o ieșire lejeră, mulți aleg poteca de weekend de pe muchia platoului, sub care se ascunde principala minune a Lago‑Naki.

Dolines carstice și limbi de zăpadă care nu cedează

Lago‑Naki e renumit pentru abundența de doline carstice, unele arătând ca niște porți spre un oraș subteran. Cea mai mare e la circa trei kilometri de punctul de control, iar un turn de telefonie îți confirmă că ești pe direcție. Aici rezistă o limbă de zăpadă perenă — în septembrie e doar pudrată cu praf, nu dispărută. Spre deosebire de ghețarii veritabili, e afânată sub picioare și urcatul devine riscant.

O Mare de Piatră și un test pentru drumurile noi

Marginea platoului se numește Marea de Piatră — Mizhehi, în adîgă. Mai jos, din 2018 se construiește un lung drum în serpentine dinspre Guzeripl. Noua rută ar trebui să îi ducă pe vizitatori mai aproape de Cheile Instruktorskaia, una dintre porțile principale spre platou.

Autoritățile regionale discută un plan de a închide drumurile într-un circuit. Dacă se materializează, circulația în jurul Lago‑Naki va deveni mai simplă, deși disputa privind protecția naturii aproape sigur va reizbucni.

Panorame greu de părăsit

Dincolo, un șir de vârfuri din Caucazul de Vest completează tabloul: Bolshoy și Maly Tkhach, fantastul Achezhbok, austerul Chugush. Desenează un orizont pe care nu l-ai confunda cu niciun altul din Rusia. Iar de aici denumirea de aurul muntenilor capătă sens: o bogăție care nu lucește, dar dă libertate, hrănește, ocrotește și lasă o amintire ce trece dincolo de generații.