Fortăreața Emder: cum a ghidat eposul hanților un oraș pierdut

Generated by DALL·E

Povestea unui epos rusesc care se transformă într-o hartă de lucru pentru cercetători ar trece ușor drept un roman de aventuri. Totuși, exact așa, la sfârșitul secolului XX, a fost găsit orașul antic Emder — un centru fortificat al ugriilor de pe Ob, care trăise secole întregi doar în cântece și legende.

Eposul care a arătat drumul

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, etnografii au consemnat legendele hantilor, inclusiv bylina despre eroii din Emder. Textul curgea ca o saga a cinci frați, dar folcloristul Serafim Patkanov a observat un indiciu esențial: orașul se afla pe un râu care nu îngheța iarna, cu maluri mărginite de promoroacă. E greu să nu vezi cum un singur detaliu descriptiv a mutat căutarea de la presupuneri la ceva mult mai aproape de cartografie.

Aproape un secol mai târziu, arheologii Alexey Zykov și Sergey Koksharov au pus descrierea în oglindă cu râul Yendyr, un afluent al Obului. Ulterior, geofizicianul Vladimir Dolganov le-a vorbit despre ridicături de pământ și adâncituri ciudate de-a lungul malurilor. Ipoteza a prins contur. În 1993, o expediție a scos la iveală o așezare fortificată la 68 de kilometri de Nyagan. Pe promontoriul unde se ridica cetatea creștea un larice uriaș — exact cum spunea eposul despre o prințesă-bufniță așezată pe un copac cu scoarța exfoliată. Dacă există un loc care arată că tradiția orală poate purta coordonate peste secole, acesta este.

O fortăreață născută din taiga

Anii de săpături au arătat că Emder a fost un adevărat castel de lemn, activ între secolele XI și XVI. Planul locului se citește mai puțin ca un morman de ruine și mai mult ca schița funcțională a unei mici formațiuni politice.

• Ziduri de fortificație din larice, dispuse în două rânduri;
• între ele se afla un șanț, probabil cu apă;
• în interior, zeci de clădiri, de la locuințe nobiliare la încăperi pentru războinici;
• în apropiere, o fierărie unde se făureau arme și armuri.

Cetatea a ars de mai multe ori, dar locuitorii au ridicat-o la loc, semn clar al mizelor strategice. Emder nu era un cătun de margine — funcționa drept centru politic al unui mic principat ugric.

Comerț, arme și legături cu ținuturi îndepărtate

Economia fortăreței se sprijinea pe vânătoare, pescuit și creșterea turmelor. Adevărata bogăție era blana — un echivalent de monedă, prețuit pretutindeni.

Arheologii au găsit:

• podobe din argint și bronz,
• mărgele și oglinzi,
• fragmente de zale rusești din secolele XIII–XIV.

Descoperirile indică legături comerciale ample — de la Novgorod până în ținuturi tătare. Prin intermediari, blănurile ajungeau până în Europa și Asia Centrală. Meșterii din Emder lucrau os, piele și turnau bronz, iar puterea se transmitea pe linii de rudenie. Până în secolul al XVI-lea, orașul devenise vasal al principatului Koda, fără să-și piardă însă greutatea.

Saga fraților și deznodământul ei tragic

La miezul legendei lui Emder se află bylina despre cinci frați războinici. Are desfășurarea completă a unui epos: un frate mai mare lăudat pentru putere; mezinul Yag, iute ca vântul; căutarea unei mirese într-un oraș îndepărtat de pe Konda; o ceartă care degenerează în vărsare de sânge; moartea a trei frați și jurământul de răzbunare. Deși e poezie, arheologii remarcă faptul că multe detalii — nume de râuri, larici, mențiuni despre dușmani — se suprapun cu ceea ce a confirmat săpătura. Întâlnirea dintre vers și probă are aici o forță neobișnuit de convingătoare.

Ultimele zile ale lui Emder

Orașul a încetat să existe la sfârșitul secolului al XVI-lea. A fost luat cu asalt și făcut una cu pământul. Inamicul final rămâne neclar — poate grupuri vecine, poate forțe venite dinspre vest. După căderea cetății, memoria ei a supraviețuit doar în cântecul epic, până când arheologia a readus-o în registrul istoriei.

Un patrimoniu sub presiune

Astăzi, cetatea de pe Yendyr este sit de patrimoniu istoric regional. Conservarea ei, însă, e mereu în pericol. În fiecare an, arheologii găsesc urme ale căutătorilor de comori, iar în adâncul taigalei sunt greu de oprit. Fiecare piesă pierdută înseamnă o pagină de istorie irepetabilă.

Chiar și așa, munca merge înainte. Muzeul din Nyagan derulează programe educative, iar pentru adolescenți se organizează tabere arheologice. Există planuri pentru ridicarea unei reconstrucții a fortăreței Emder, parte a unui viitor complex cultural. Poate că, într-o zi, vizitatorii vor păși pe acele ziduri și vor prinde ecoul eposului care i-a ghidat pe cercetători spre un oraș dispărut.