Când gheișele erau bărbați: taikomochi și transformarea tradiției japoneze

Изображение сгенерировано нейросетью Dall-e

Imaginea gheişei este de mult timp văzută ca unul dintre simbolurile Japoniei: o siluetă elegantă în kimono, machiaj impecabil, mişcări line şi măsurate. Ai putea crede că meseria a aparţinut dintotdeauna femeilor, dar istoria păstrează un alt început — a existat o vreme când gheişele erau bărbaţi.

Cine erau taikomochi — şi ce rol aveau

În Japonia medievală, existau artişti bărbaţi numiţi taikomochi, cunoscuţi şi ca hokan. Ei erau invitaţi să creeze atmosfera de sărbătoare: spuneau poveşti şi glume, cântau, interpretau la instrumente şi ţineau conversaţia vie. Taikomochi erau bine primiţi în casele aristocraţiei, stăpâni abili ai interacţiunii sociale — ceva apropiat de entertainerii sau maeştrii de ceremonii de azi, dar în cheie tradiţională.

Primele menţiuni despre aceşti artişti datează din secolul al XIII-lea, iar timp de secole au rămas o prezenţă culturală importantă a epocii lor.

Cum au preluat femeile

Tabloul se schimbă la jumătatea secolului al XVIII-lea. În 1751 este consemnată apariţia primei gheişe. Treptat, femeile au atras mai multă atenţie — nu e greu de înţeles de ce; dansurile, cântecele şi interpretările lor instrumentale şi-au găsit publicul în oraşele în creştere, unde curiozitatea pentru forme noi de petrecere a timpului liber era în ascensiune.

Pas cu pas, interpretele au împins în plan secund tradiţia masculină. Gheişele bărbaţi au devenit o raritate — deşi ei deschiseseră drumul acestei arte.

Unde au dispărut gheişele bărbaţi

Profesia de taikomochi a intrat treptat în declin. În secolul XX, practicanţii au devenit tot mai puţini, iar astăzi au mai rămas doar câţiva. Potrivit evidenţelor păstrate, sunt aproximativ cinci astfel de artişti: patru la Tokyo şi unul la Kyoto. Ei ţin în viaţă tradiţia mai mult din devotament decât pentru venit, rămânând aproape invizibili publicului larg.

Pentru cei mai mulţi, acum, o gheişă este din definiţie femeie, deşi documentele istorice conturează o poveste mai nuanţată.

Ce s-a schimbat — şi ce a rămas la fel

Chiar dacă astăzi meseria este alcătuită din femei, esenţa muncii abia s-a clintit. Rămâne arta graţiei sociale — crearea unei atmosfere aparte, povestirea, dirijarea conversaţiei, capacitatea de a captiva.

Se schimbă înfăţişarea, atitudinile sociale şi componenţa de gen a interpreţilor. Gheişa modernă a devenit un simbol al feminităţii, însă amintirea originilor ne eliberează de presupuneri şi adânceşte înţelegerea tradiţiei.

De ce contează

Această istorie nu vorbeşte doar despre cultura japoneză, ci şi despre felul în care se transformă profesiile, cum evoluează rolurile bărbaţilor şi femeilor şi cum tradiţiile se adaptează epocii lor. Ceea ce pare firesc şi „de neschimbat” a arătat cândva cu totul altfel.

Recunoaşterea acestui lucru ne ajută să citim mai limpede procesele culturale şi să privim cu ochi proaspeţi lucruri pe care le credeam de la sine înţelese.