01:56 11-12-2025

Qanaturile ascunse ale Teheranului: patrimoniu de apă

Generated by DALL·E

Descoperă qanaturile ascunse ale Teheranului: canale subterane de apă din Iran, parte a patrimoniului UNESCO. Află cum funcționează și de ce merită protejate.

Sub vacarmul traficului urban și straturile de asfalt ale Teheranului s-ar putea ascunde o urmă uitată a trecutului. Ideea nu ține doar de romantism: Iranul s-a sprijinit cândva pe o rețea vastă de canale subterane de apă — qanaturi — care au adus apă timp de secole fără nicio pompă. Portalul Turistas remarcă, cu o doză de regret, că urmele vizibile se împuținează, iar puținele care mai există trec adesea neobservate de locuitorii grăbiți de la suprafață.

Ce este un qanat și de ce contează?

Un qanat este un tunel subteran cu o pantă ușoară dinspre munți spre așezări, care lasă apa să curgă gravitațional către gospodării și câmpuri. De-a lungul traseului, erau săpate puțuri verticale pentru curățare și inspecție. Acest mod de captare și transport al apei a fost conceput în Persia acum mai bine de trei milenii.

În climatul arid al Iranului, aceste construcții au ținut în viață comunități: au furnizat apă potabilă și au făcut posibilă agricultura. În unele sate, qanaturile încă funcționează — și, remarcabil, încă își fac treaba.

Ce legătură are cu Teheranul?

Capitala încă își păstrează secretele. Nu există date deschise, cuprinzătoare, despre un vast sistem de qanaturi sub oraș, însă mărturii izolate persistă. În nord-est, în jurul zonei Sohanak, localnicii încă pomenesc câteva astfel de canale. Oferiseră cândva apă pentru băut și irigații, semn că, probabil, conducte subterane similare au deservit în trecut porțiuni din Teheran.

De ce merită să le ținem minte?

Nu e doar despre istorie. Qanaturile fac parte din patrimoniul cultural al Iranului, recunoscut de UNESCO. În zonele rurale, încă susțin viața de zi cu zi și ajută la protejarea apei, în pofida căldurii și a precipitațiilor puține.

În megapolisuri precum Teheran, tabloul arată altfel: canalele se sting — astupate de lucrări, trecute cu vederea sau tratate drept neimportante. În fața provocărilor actuale legate de apă, a le lăsa să se piardă pare o pierdere miopă, cu consecințe mai grele decât lasă impresia amprenta lor discretă.

Ce se poate face?

Există opțiuni. Mai întâi, e esențial să fie documentat ceea ce a rămas: discuții cu locuitori vechi ai cartierelor, explorarea arhivelor, consultarea hărților vechi. Unele canale ar putea încă să curgă pe dedesubt, pur și simplu neatinse de ani întregi.

La fel de important este ca povestea să circule — patrimoniul ignorat de public este cel care dispare cel mai repede.

Qanaturile amintesc că oamenii au găsit cândva soluții elegante, cu tehnologie minimă, pentru a supraviețui în medii aspre. Dacă Teheranul vrea să-și păstreze firul cu rădăcinile, căutarea ar putea începe chiar în straturile sale subterane de memorie.