17:25 09-12-2025

Marea Neagră: adâncuri fără oxigen și hidrogen sulfurat

Structura unică a Mării Negre: strat oxigenat la suprafață și adâncuri anoxice cu hidrogen sulfurat. Află cauze, riscuri și cum putem reduce poluarea.

În fiecare vară, litoralul Mării Negre intră în ritmul său familiar de vacanță: plajele se umplu de oameni la soare, promenadele vibrează de voci, iar vânzătorii trec cu porumb și dulciuri. De pe o faleză animată, e ușor să uiți ce se ascunde dincolo de orizont.

În spatele acelei imagini liniștite se află un sistem fără adevărat corespondent în oceanele lumii. O parte uriașă a mării — aproximativ 90% din volum — nu conține oxigen. În adâncuri, unde viața nu poate rezista, se acumulează hidrogen sulfurat. Vorbim despre cantități măsurate în miliarde de tone.

Oamenii de știință descriu această zonă drept una dintre cele mai neobișnuite — și mai îngrijorătoare — particularități naturale ale regiunii, un memento că frumusețea de la suprafață poate ascunde o realitate mult mai complicată.

Când marea era un lac

Cu aproximativ 7.000 de ani în urmă, Marea Neagră era un lac de apă dulce. Nivelurile erau mult mai scăzute, iar comunități străvechi trăiau pe maluri. Apoi, pe fondul topirii ghețarilor și al creșterii nivelului mărilor, Marea Mediterană a spart o barieră naturală, iar apa sărată a năvălit prin Bosfor în lac.

Creșterea a fost rapidă — geologii estimează până la 15 centimetri pe zi. Organismele de apă dulce au murit și s-au scufundat pe fund. Descompunându-se într-o lume fără oxigen, au pus bazele zonei cu hidrogen sulfurat de astăzi. Unii istorici leagă acea transformare dramatică de povestea biblică a potopului.

Două mări într-una

Structura Mării Negre nu seamănă cu nimic altceva. Stratul superior — până pe la 150–200 de metri — este bogat în oxigen, adăpostind pești, meduze și plancton. Sub el începe un alt tărâm: mai sărat, mai rece și lipsit de oxigen. Doar bacteriile trăiesc acolo, descompun materia organică și produc hidrogen sulfurat. Granița dintre aceste straturi, chimoclina, e atât de abruptă încât pare o linie trasată între viu și mort.

De ce straturile nu se amestecă

Densitatea este cheia. Apa de jos, mai grea și mai sărată, rămâne la locul ei, iar stratul de la suprafață, mai dulce, plutește deasupra. Geografia consolidează separarea. Marea comunică cu oceanul prin Bosfor, unde adâncimea e de doar aproximativ 27 de metri. Pentru un bazin atât de mare, acel gât îngust nu permite un schimb complet de mase de apă. Potrivit oceanografilor, ar dura câteva secole ca apa de la suprafață să ajungă pe fund.

Bacterii care clădesc un strat periculos

În adâncuri pot supraviețui doar bacteriile sulfato-reducătoare. Ele își iau energia din sulfați și eliberează hidrogen sulfurat — gazul cu miros înțepător de ou stricat. Numărul lor este imens — până la un milion de celule pe mililitru de apă. Procesul nu se oprește, iar zona cu hidrogen sulfurat continuă să se extindă.

De ce hidrogenul sulfurat e periculos

Hidrogenul sulfurat este foarte toxic și acționează rapid. În concentrații mari poate provoca paralizie respiratorie. Chiar și doze mici irită, declanșează dureri de cap și tocesc simțul mirosului — un efect perfid care face gazul cu atât mai înșelător. Istoria consemnează eliberări tragice ale unor astfel de gaze, inclusiv de origine naturală.

Când marea a luat foc

Cel mai frapant exemplu a venit în 1927. După cutremurul din Crimeea, oamenii de pe coastă au raportat coloane de foc deasupra apei. Oamenii de știință explică spectacolul ca o izbucnire de hidrogen sulfurat ajuns la suprafață și intrat în reacție cu oxigenul; probabil că metanul a urcat odată cu el, amplificând efectul. Episodul a fost local, dar a arătat cât de fragil poate fi echilibrul mării.

Limita zonei cu hidrogen sulfurat urcă

Cercetările din ultimele decenii arată un tipar îngrijorător: zona moartă urcă. Stratul superior, oxigenat, se subțiază pe măsură ce râurile aduc poluare în mare. Excesul de nutrienți alimentează înfloririle algale. Când algele mor, mai multă materie organică se scufundă, hrănind bacteriile și crescând producția de hidrogen sulfurat. Schimbările climatice joacă și ele un rol, stabilizând straturile și slăbind amestecarea verticală. Acea ascensiune lentă nu mai pare o ciudățenie, ci un avertisment.

Viață doar la suprafață

Din cauza acestei structuri, fauna mării este mai săracă decât în alte bazine marine. Zona adâncă e complet nelocuită. Totuși, adâncurile anoxice conservă epave scufundate de secole: fără oxigen, lemnul și metalul se degradează mult mai lent.

Ce urmează pentru mare

Oceanografii iau în calcul mai multe scenarii. Cel mai probabil este subțierea continuă a stratului oxigenat. Asta ar afecta pescăriile și economia de coastă. Eliberări catastrofale sunt posibile, dar considerate foarte puțin probabile. Totuși, perturbări locale ale stratificării în timpul cutremurelor nu pot fi excluse. Tendința poate fi atenuată prin reducerea poluării, îmbunătățirea epurării apelor uzate și refacerea filtrelor naturale precum zonele umede și limanele.

O mare cu memorie lungă și o arhitectură complicată, Marea Neagră reacționează la tot ce se întâmplă în jur — iar astăzi se află într-o fază deosebit de sensibilă. Starea ei este esențială pentru stabilitatea ecologică a regiunii. Cât de atent vor fi controlate sursele de poluare și sprijinite procesele naturale va modela viitorul ecosistemelor de coastă. Întrebarea nu este dacă marea va răspunde, ci dacă alegem să observăm la timp.