02:54 27-11-2025

Mituri educaționale: piramida lui Dale, stiluri, 8 secunde

Изображение сгенерировано нейросетью Dall-e

Află de ce piramida lui Dale, stilurile de învățare și mitul atenției de 8 secunde persistă în educație și HR și cum alegi practici bazate pe dovezi solide.

Câteva idei care sar în ochi continuă să circule în educație, HR și învățarea corporativă, adesea prezentate ca adevăruri deja confirmate. Printre ele se numără piramida lui Dale, teoria stilurilor de învățare și afirmația că o persoană își poate menține atenția doar opt secunde. În pofida numeroaselor critici și studii, aceste noțiuni rămân în picioare. O privire la sursele originale și la felul în care cultura de masă propagă informația face lucrurile mai clare.

Piramida lui Dale: ce s-a întâmplat cu procentele de retenție

În versiunea populară a piramidei, se afirmă că oamenii rețin procente fixe de informație în funcție de formatul de învățare: cel mai puțin din citit și prelegeri, mai mult din discuții, practică și predarea altora. Schema e atribuită frecvent lui Edgar Dale sau Institutului NTL.

Când cercetătorii au încercat să identifice studiul original care ar susține acele procente, nu a apărut nicio dovadă. NTL nu a putut furniza metodologie sau măsurători, iar Dale nu a scris despre procente specifice. El a propus un Con al experienței, un model descriptiv al felului în care interacționăm cu informația, nu un set de statistici cantitative.

Cu toate acestea, tabelul cu procente se răspândește ușor. Îl întâlnești în prezentări, manuale și traininguri corporative. Atracția e evidentă: simplitate vizuală, ierarhie ordonată și un mesaj care confirmă convingerea larg răspândită că învățarea activă bate formatele pasive. Când o schemă arată atât de curat, puțini se opresc s-o pună la îndoială.

Stilurile de învățare: de ce ideea pare plauzibilă

Teoria stilurilor de învățare susține că oamenii au canale de percepție stabile — vizual, auditiv, kinestezic și altele —, iar potrivirea predării cu stilul fiecăruia ar trebui să îmbunătățească rezultatele.

Sintezele sistematice nu găsesc dovezi care să susțină această ipoteză. Pentru a o testa corect e nevoie de un design riguros, cu alocare aleatorie la metode și un test explicit al interacțiunii dintre stil și metodă. Majoritatea lucrărilor care par să confirme teoria nu îndeplinesc acest standard. În plus, chestionarele de stil se dovedesc adesea nesigure.

Totuși, ideea persistă. Atrage prin promisiunea unei căi personalizate pentru fiecare cursant. Oamenii își observă preferințele — pentru diagrame, text sau sarcini practice — și le confundă cu metode care chiar accelerează învățarea. Iar teoria circulă intens prin cursuri, traininguri și cărți populare, unde detaliile metodologice stricte apar rareori, astfel încât ajunge să pară un lucru de la sine înțeles.

Atenția de opt secunde: de unde vine cifra

Afirmația că o persoană își poate menține atenția doar opt secunde e adesea pusă în oglindă cu un pește auriu, despre care se spune că ar reuși nouă. Linia s-a răspândit prin materiale care trimiteau la un raport Microsoft despre impactul mediului digital.

Încercările de a găsi date științifice care să susțină cifra au eșuat. Rapoartele s-au sprijinit pe intrări de marketing fără metodologie transparentă. Cercetătorii atenției subliniază că nivelul de concentrare depinde de sarcină, motivație și context și nu poate fi redus la o singură constantă. Nu există nici dovezi pentru cele nouă secunde la pești.

Chiar și pe o bază atât de șubredă, mitul s-a dus peste tot. E comod pentru jurnalism și prezentări; contrastul dintre oameni și un pește auriu e memorabil și greu de uitat. Mai atinge și anxietăți larg răspândite despre tehnologia digitală, ceea ce îl ajută să prindă rădăcini.

De ce prind atât de ușor astfel de mituri

Simplicitate și claritate. Graficele, cifrele și afirmațiile tăioase se țin minte ușor și se propagă rapid.

Suprapunere parțială cu realitatea. Metodele active pot da rezultate solide. Oamenii au preferințe. Mediul digital influențează atenția. Miturile se agață de fenomene reale, dar le prezintă într-o formă excesiv simplificată.

Dovada socială. Odată ce o idee apare în manuale, slide-uri și traininguri, începe să pară o componentă firească a culturii profesionale.

Interes comercial. Multe produse educaționale se sprijină pe concepte atrăgătoare, care nu sunt întotdeauna exacte.

Un decalaj între cercetare și practică. Profesorii și specialiștii în învățare recurg rar la sursele primare și se bazează pe repovestiri populare.

Ce merită reținut

Miturile educaționale nu supraviețuiesc fiindcă oamenii ignoră voit faptele, ci pentru că modelele simple sunt comode, iar explicațiile care chiar cer dovezi arată, de regulă, mai complicat. Așa ajung aceleași idei să migreze din carte în carte și din slide în slide.

O atitudine atentă față de astfel de scheme nu înseamnă să renunțăm la învățarea activă sau la atenția pentru nevoile individuale ale cursanților. Esențial este să deosebim cercetarea propriu-zisă de afirmațiile seducătoare, dar neconfirmate. Așa se construiesc practici educaționale sprijinite pe dovezi, nu pe idei la modă — iar un strop de scepticism bine plasat face toată diferența.